Cum sa iti cresti salariul crescandu-ti valoarea

23.01.2020 | De Lorand Soares Szasz | Dezvoltare Personala si Profesionala


Obisnuiesc sa scriu articole antreprenorilor, dar nu pot sa uit faptul ca si eu am fost angajat. Nu am cum sa uit bucuria pe care o aveam de fiecare data cand imi crestea salariul si cu 30-40 de euro (am inceput sa lucrez oficial in Portugalia, de aici euro).

In perioada respectiva credeam ca aceste cresteri depind de seful meu, de bunavointa lui si de circumstantele care ne inconjoara: economia tarii, puterea economica a firmelor, ciclicitatea economica, concurenta pe piata muncii si alti factori de acest gen.

Ulterior, cu ajutorul sefului meu, am invatat ca venitul meu depinde in totalitate de mine si ca orice crestere, mica sau mare, este direct influentata de mine.

Din acel moment salariul meu nu s-a mai plafonat. A crescut de la an la an.

Mai jos iti scriu 8 metode prin care poti sa iti cresti valoarea la locul de munca si sa castigi cel putin cu 20% mai mult decat castigi acum.

  1. Schimba-ti atitudinea!

In 2006 am mers la un interviu pentru postul de Personal Assistant (denumiri englezesti pentru ca suna mai bine si lucram la o firma care era o franciza internationala). Cel mai apropiat loc de munca de asistent a fost cel de secretar la un colegiu particular. 

Teoretic nu prea aveam sanse sa fiu angajat pentru ca nu aveam experienta ca asistent personal si nu aveam nici cea mai mica idee cu ce se mananca business coaching-ul, domeniul de activitate a firmei la care urma sa candidatez. Este cea mai mare firma de antrenori de afaceri din lume (Action COACH) si eu eram un imigrant roman care cu 3 ani inainte era un simplu gradinar care nici macar nu stia limba.

Totusi, am fost angajat. 

Ulterior, l-am intrebat pe seful meu de ce m-a ales pe mine si raspunsul lui a scos la iveala un element care ulterior m-a ajutat foarte mult in cariera. A spus asa: “Nu stiu daca mai tii minte, dar la interviu te-am intrebat de ce sa te aleg pe tine si nu pe ceilalti candidati si tu ai spus, pentru ca habar nu ai cu ce se mananca business coaching-ul, dar promiti sa fii cel care o sa invete cel mai repede!” 

In completare, seful imi zicea ca a vazut in mine o dorinta extraordinara pentru crestere si autodepasire. Mai tarziu, s-a si confirmat acest lucru pentru ca am avut o crestre spectaculoasa in cadrul firmei. 

Si fie vorba intre noi, nu am facut lucruri extraodinare. Din pacate e foarte usor sa fii cel mai bun intr-o firma, pentru ca majoritatea angajatilor nu isi iau in serios munca si se duc cu sila la locul de munca. E usor sa iesi in evidenta. 

Schimba-ti atitudinea fata de munca si fata de ce faci si iti vei schimba si venitul.

2. Contribuie la cifrele firmei!

Cand lucram in ActionCOACH, seful meu la inceputul unui an a venit la mine si mi-a zis asa: “Lorand, pe mine ma costi x euro pe an. Aici includ salariul tau, impozitele aferente salariului si toate celelalte beneficii pe care ti le ofer. Tu cati bani aduci in firma ca ROI-ul meu sa fie pozitiv cu tine?”

Ce sa iti zic? M-o blocat. 🙂
Nu stiam ce e ala ROI (return on investment = cat castigi din cat investesti), nu stiam cati bani aduc in firma, nici macar nu eram sigur daca eu aduc bani in firma. 

Dar aceea intrebare m-a facut sa caut raspunsul. A trecut aproape o luna pana am revenit cu un raspuns pertinent la seful meu. I-am facut un raport cu activitatea mea si am legat fiecare actiune zilnica de un indicator financiar, fie de generare de venit, fie de economisire/scadere de costuri. 

Vreau sa te rog sa te gandesti si tu la asta. Cati bani aduci in firma? Sau cati bani economisesti firmei? 

Nu te astepta sa castigi mai mult daca nu influentezi cifrele firmei! Esti doar un angajat de umplutura sau chiar faci diferenta in firma?

3. Ai grija de timpul tau!

Time is money, zic americanii. Timpul tau este resursa ta cea mai importanta. Nu se poate recupera! Ai grija de timpul tau in general, dar in special la locul de munca. 

Cat timp petreci in pauze (de tigara, de relaxare, de masa)? Cat timp pierzi pe social media? Cat timp iti trebuie sa incepi sa lucrezi dimineata (cafea, povesti cu colegii, etc.)? Cat timp faci activitati care iti plac si te distrag de la ce este cu adevarat important pentru tine si pentru firma? 

Mai pe romaneste, cat timp petreci frecand menta?

Majoritatea angajatilor nu ar trebui sa lucreze mai multe ore decat lucreaza ca sa isi creasca venitul cu 20-30%. Ar trebui doar sa lucreze in acele ore!

4. Asculta cu atentie!

Se pierd sume colosale de bani prin lipsa de productivitate si greseli care se nasc din greseli de comunicare. Atunci cand ti se comunica ceva, asculta cu atentie! Cere clarificari si asigura-te ca ai inteles ce ti s-a cerut!

Foloseste fraze de genul: “Sefu’, te rog sa imi confirmi daca am inteles bine. Te astepti ca eu sa…! Asa e?” sau “Sefu’, poti sa imi spui exact care este rezultatul pe care-l astepti sa-l livrez si pana cand?”

Asigura-te ca atunci cand ti se delega ceva, cand ti se spune ceva si cand ti se cere ceva ai inteles perfect ce vrea cealalta persoana. Vei deveni unul dintre cei mai productivi oameni din firma.

5. Dezvolta-ti abilitatile cheie!

Sunt 4 abilitati pe care daca le dezvolti iti pot creste semnificativ venitul. 

  • Vanzari
  • Marketing (promovare)
  • Public Speaking
  • Networking

Poti sa compari doua persoane din aceeasi industrie si o sa vezi ca tot timpul, cel care stie sa se vand mai bine, sa se promoveze mai bine, sa comunice mai bine si sa relationeze mai bine, va face de 5-10 ori mai multi bani.

Cum se face ca sunt avocati care castiga cateva sute de lei pe ora si altii care castiga cateva mii de euro pe ora. 

Si nu, nu tine de cate legi cunosc!

Uite-te in jurul tau si vei vedea ca aceste 4 abilitati aduc cei mai multi bani.

Hai sa iti dau un exemplu concret.

Daca vand abonamente pe platforma Upriserz si am abilitatea de a vorbi in public, am sanse sa vand mai multe abonamente facand o prezentare in fata la 500 de oameni in comparatie cu alt vanzator care vinde doar unu la unu?

Cred ca raspunsul este evident si concludent!

6. Invata sa spui “nu”!

Spuneam la punctul 3 ca timpul tau este pretios. Daca zici “da” la orice nu ai cum sa fii productiv. Daca esti “yes man”-ul din firma, vei face de toate dar nimic productiv. 

Invata sa spui “nu”, dar fa-o inteligent. Cand seful tau iti cere sa faci ceva, in loc sa ii spui “nu, nu am timp pentru asta!”, spune-i asa: “in acest moment timpul meu este ocupat de task-uri importante, dar va propun sa vorbiti cu… sau sa faceti asa…”.

In loc de un simplu nu, da-i o alternativa. In acest fel ii arati ca iti pretuiesti timpul, dar esti si orientat pe solutii si te intereseaza progresul firmei.

7. Fii lenes!

Pare sa fie contradictoriu cu ce am zis pana acum, dar Bill Gates spune asa: “aleg un om lenes pentru o sarcina grea, pentru ca un lenes va cauta tot timpul cea mai rapida cale!”

Cu alte cuvinte, aici vorbim de o lene sanatoasa care te face sa cauti solutii mai simple, mai rapide si care sa nu necesita atat de multa munca.

Am convingerea ca in firma in care lucrezi in acest moment sunt o gramada de lucruri care se pot face mai repede, mai usor sau mai bine. Fii tu cel care observa aceste lucruri si le modifica! 

8. Devino de neinlocuit!

Facand aceste 7 puncte vei deveni un jucator important pentru echipa. Alte echipe o sa te cheme sa joci pentru ele si clubul tau o sa iti dea si mai multi bani ca sa nu pleci. 

Si desigur, cand simti ca nu esti apreciat la adevarata ta valoare, du-te la alt club! Un jucator bun nu sta nicio zi fara echipa. 

Cred ca ai inteles metafora dintre sport si locul de munca.

9. Gandeste pe termen lung!

Nu te astepta sa iti creasca venitul luna viitoare. Incepe sa aplici aceste lucruri si ai rabdare! Nu este logic sa te duci la sala si dupa o luna sa te astepti sa arati ca Mr. Univers. O sa treaca luni, poate si ani, dar iti garantez ca pe termen de 10 ani o sa ti se schimbe viata.

Stiai ca daca iti cresti salariul cu 50% in fiecare an peste 10 ani castigi de 57 de ori mai mult?

Da, intr-o singura luna o sa primesti un salariu echivalent cu cat castigi acum in 4 ani si 9 luni.

Daca ti se pare ca 50% crestere pe an in venit e mult, te invit sa participi la webinarul in care iti dau un plan de crestere a venitului tau cu 10, 20, 30 si 50% pe an. 

INSCRIE-TE AICI

Nu lasa la voia intamplarii viitorul tau financiar! Nu depinde de ceilalti cat castigi si nu te astepta sa creasca salariul minim pe economie ca sa iti creasca si tie venitul! Nu te astepta sa faca altii ceva ca tu sa castigi mai mult! Inscrie-te la webinar chiar acum si preia controlul venitului tau!

Cu prietenie,

Lorand (care nu a uitat cum e sa fii angajat) Soares Szasz