[#JoinOurTeam partea 2] 5 motive ca sa nu mai fii manager in firma ta

01.07.2018 | De Lorand Soares Szasz | De vorba cu echipa mea


In articolul trecut iti spuneam ca „m-am concediat” din firma mea. Mai exact, am hotarat sa deleg catre echipa mea toate sarcinile de manager ca sa ma ocup de ceea ce stiu sa fac mai bine: sa fiu speaker, autor si antreprenor.

Poate ca si tu iti doresti sa castigi mai mult timp liber si sa NU petreci ore intregi la birou cu mailuri, telefoane si sarcini de rutina pe care ar putea sa le faca altii.

In articolul de azi o sa iti dau 5 motive sa dai mai departe puterea de decizie din compania ta. Inainte sa mergem mai departe, te rog sa citesti articolul pana la final pentru ca am de facut un anunt important. 🙂

Revenind… Dupa ce am postat articolul in care povesteam cum am renuntat la management, multi antreprenori m-au intrebat: „dar chiar e posibil?”
Am primit mesaje in care mai multi intreprinzatori din industrii diferite imi spuneau ca vor sa scape de management, dar nu pot.

Iata cele mai comune piedici pe care antreprenorii mi le semnaleaza in mesajele lor:
– Nu am cui sa deleg. Oamenii din echipa mea sunt incepatori, nu au competentele necesare sa preia responsabilitatile firmei, iar un supermanager de afara nu am bani sa angajez.
– Oamenii mei nu pot sa faca lucrurile la fel de bine cum le fac eu. Eu stiu cel mai bine firma. Am toate datele cand trebuie sa iau o decizie. Si imi e mult mai usor sa actionez singur.
– Pierd vremea. Pana ii explic colegului ce trebuie sa faca si pana il verific rezolv problema singur de 100 de ori.

Poate ca ai avut si tu astfel de indoieli cand te-ai gandit sa delegi. Adevarul e ca si eu le-am avut. Si nu mi-a fost deloc usor sa renunt la control, iar asta in primul rand pentru ca sunt foarte atasat de afacerea mea.

Imi doream sa fiu la „butoane” si sa ma asigur personal ca se iau decizii
corecte, iar lucrurile se intampla.

Iti scriu in continuare cele 5 motive pentru care e bine sa delegi puterea de decizie in firma ta. Si pentru asta, ti-i introduc pe 5 dintre managerii care au acum putere deplina in firma mea. Ei gestioneaza bugetele, oamenii si conduc, de fapt, firma.

Mai multi dintre ei au venit in firma fara vreun bagaj de experinta in management. S-au angajat ca specialisti in domeniile lor, dar au invatat sa
coordoneze echipe si au preluat din ce in ce mai multa responsabilitate.

Am de vorba cu ei. Si i-am rugat sa scrie cateva randuri in care sa spuna cum s-au simtit atunci cand au primit autonomie, putere, dar si foarte multa responsabilitate? Ce i-a provocat mai mult si ce au invatat?

Iata raspunsurile lor:

Simina Porosnicu, Project Manager
Am primit rapid si cu incredere noile roluri. Am simtit la inceput ca lui Lorand ii e un pic teama sa ne transfere responsabilitatile, dar nu din „cauza” noastra, ci doar pentru ca era atasat de firma si de rolurile pe care le avea. Pentru mine noua pozitie a venit cu multa responsabilitate si asumare.

Adriana Vaida, Manager Financiar
Noua mea pozitie in firma a venit „la pachet” cu un transfer maxim, total, de incredere a lui Lorand in aceasta echipa. Mi-am asumat noi responsabilitati si noi provocari. A fost clar nevoie sa ma implic mai mult ca sa demonstrez ca merit increderea pe care am prmit-o de la Lorand si de la colegi.

Adel Jewad, Online Sales & Marketing Manager
A fost cea mai mare oportunitate pentru mine sa cresc profesional. Cel mai important proiect din viata mea de pana acum. Si a insemnat totodata un salt transformational pe care l-am facut impreuna cu echipa.
Aveam si inainte autonomie si multe responsabilitati. Acum, insa, cand totul e sub „comanda” noastra, e ca si cum conducem propria afacere, doar ca avem deja resurse, un brand puternic si o echipa fantastica.

Cristina Salaci, Sales Manager
Noua pozitie a venit, in primul rand cu mult mai multa responsabilitate, dar si cu o satisfactie profesionala foarte mare. Lorand a avut incredere sa lase firma pe mana noastra, ceea ce inseamna ca facem bine ce facem.
Provocarea cea mai mare a fost si este sa luam deciziile in firma. Stim ca de noi depinde, acum, intreaga companie.

Simt ca s-a creat o firma pentru noi, nu un loc de munca. Acest lucru imi
implineste pe deplin nevoia si rolul de antreprenor pe care le aveam in mine.

Diana Crisan Sabau, General Manager
A fost incredibila trecerea, sincer. Stiam ca e un proces dureros pentru Lorand, pentru ca era atasat emotional puternic de „copilul lui”. Cu toate acestea a facut trecerea impecabil.

Am fost uimita sa vad cat de mult curaj a avut si de cat de repede s-a intamplat totul. Am trecut la nivelul urmator si cu asumarea, responsabilitatea. Nu e usor, e provocator.

Prima transformare pe care trebuie s-o faci e cea a mindset-ului, a abilitatiilor si a comportamentelor pe care le ai. Ne-am asumat sa ne transformam in fiecare zi.

Iata, deci, 5 motive pentru care merita sa delegi si sa ai incredere in echipa ta.

Pentru mine motivele se numesc Simina, Adriana, Adel, Cristina si Diana.
Pentru tine, poate, ele vor avea alte nume, dar ideea ramane aceeasi: ai incredere in oamenii tai.

Sa renunti la management, dar sa ramai antreprenor te ajuta cand vrei sa-ti duci firma la nivelul urmator: sa dezvolti noi linii de business, sa intri pe alte piete sau sa „ataci” clienti mai importanti.

Da-le, deci, oamenilor putere sa decida in firma ta. Ajuta-i sa evolueze, iar ei iti vor multumi. Si oamenii multumiti aduc evolutie, impact, si business profitabil.

Am sa inchei cu o provocare pentru tine.
Gandeste-te la 5 beneficii pe care le-ai avea chiar acum daca ai incepe sa delegi managementul firmei tale. Noteaza beneficiile pe o foaie si… treci la actiune.

Spor la treaba,
Lorand (care vrea sa ai in jur doar oameni puternici) Soares Szasz

P.S. De cand am predat firma echipei mele de management, am intrat intr-un proces intens de dezvoltare. Viziunea companiei s-a transformat. Am atacat piete noi si am deschis linii noi de business. Pentru asta avem nevoie de oameni noi in companie. Si avem 5 pozitii deschise:

  • 1 director comercial
  • 2 online marketeri
  • 1 project manager
  • 1 designer

Vrei sa te alaturi echipei mele si sa contribui la viziunea noastra? Mai exact, sa ne ajuti sa construim o lume in care oamenii sunt impliniti si au competentele necesare ca sa obtina rezultate remarcabile in vietile lor?

Intra AICI sa vezi detaliile despre cele 5 pozitii.

Si aplica pana pe 15 iulie daca ti se potriveste vreuna dintre ele. Daca nu simti asta, gandeste-te daca ai prieteni care s-ar potrivi si da-le de veste. Este o oportunitate care le poate schimba viata. 🙂