Cum faci fata noii generatii de angajati?

18.11.2015 | De Lorand Soares Szasz | Consultanta in Afaceri


cum faci fata noii generatii de angajati

E o provocare mare sa construiesti o echipa productiva si unita? Ce faci insa cand ai de a face cu noua generatie de angajati?

Tinerii iesiti de pe bancile scolii, cu idei multe, dar personalitati puternice sunt niste creiere exceptionale, insabpoate sa fie o provocare sa   ii          adaptezi viziunii. Nu pentru toti, dar pentru unii poate sa fie o provocare.

Cum faci fata noii generatii de angajati?

Cum faci sa ii integrezi in companie, fara sa se simta depersonalizati?

Generatia noua sau a milenarilor va reprezenta, in 2025, 75% din forta de munca globala conform unui studiu publicat pe businessweek.com.

Asa ca trebuie sa invatam sa ii intelegem si sa lucram cu ei, in asa fel incat sa aduca rezultate fantastice 🙂

De ce scriu despre generatia noua?

Toti angajatii mei fac parte din generatia Y. Si am fost de foarte multe ori intrebat de ce recrutez numai tineri.

Raspunsul era de fiecare data acelasi: Sunt mai entuziasti si se potrivesc mult mai bine cu viziunea companiei.

Dar, de curand, am descopertit ,,de ce”-ul din spatele acestui raspuns.

Atrag oameni apropiati de varsta mea. John Maxwell spune ca intre el si cei 4 directori ai sai exista o diferenta de varsta de 1, maxim 2 ani. Atunci mi-am dat seama ca si eu sunt unul dintre milenali.

Asa ca vorbesc despre generatia Y, ca un reprezentant al ei.

Iata 3 beneficii pe care milenalii le adora la job si cu care ii poti fideliza:

            1. Orar flexibil

Da, generatia tanara vrea un program de lucru flexibil.

Nu pentru ca ar fi lenesi si ar evita munca, ci pentru ca le place sa simta ca detin ei controlul asupra propriului timp.

Isi doresc sa poata merge la sala de la 9 dimineata, sa faca un dus si sa apara la biroul la ora 11. Nu ii deranjeaza sa lucreze pana la 7 seara, dar simt nevoia sa isi gestioneze singuri programul.

Cum am aplicat asta in compania mea?

Simplu – am asteptat pana ce colegul sau colega a dat dovada de profesionalism si responsabilitate in companie in timpul orarului fix, dupa care ii dau libertatea de a-si face singur programul.

Ba mai mult, ca sa poata sa primeasca de acest beneficiu, colegii mei mucesc mai mult ca sa poata sa creasca la nivelul la care vin la munca la ce ora vor ei. Pentru ei este un premiu bine meritat. 🙂

            2. Work is fun

Vremurile in care munca era o sarcina grea si plictisitoare au apus. Munca, pentru generatia tinerilor, trebuie sa fie amuzanta, creativa.

Isi doresc o atmosfera calda, asemanatoare cu cea de acasa. Un design vesel, poate o consola cu jocuri, un animal de companie al firmei care sa le faca procesul creativ mai usor sau pauze de inviorare sunt cateva dintre dorintele lor.

Poate sa ti se para ciudat. Parintii nostri lucrau in medii rigide.

Dar tinerii de astazi nu mai delimiteaza bine viata personala de cea profesionala. Vor sa se simta in largul lor oriunde si oricand.

Iar acesta e un beneficiu pentru tine – daca pentru ei munca e la fel de importanta precum timpul de distractie, inseamna ca e mult potential acolo, trebuie doar sa le oferi ceea ce isi doresc.

            3. Adio, mediocritate!

Stii ce isi doreste cel mai mult un tanar angajat?

Sa stie ca are o contributie unica in compania ta, ca aduce rezultate si valoare. Uraste sa simta ca este inca un angajat mediocru, fara responsabilitate.

De-asta multi fug de mediile in care sunt tratati ca niste robotei. Ei vor sa simta ca pot sa se faca evidentiati, ca avansarea in cariera nu depinde de o vechime in cartea de munca, ci de propriile lor rezultate.

Asa ca ofera-le sansa de a se face remarcati! Da-le proiecte pe mana si masoara-le performanta dupa rezultate.

Lauda-i cand fac ceva extraordinar si spune-le cat de importanta este pentru tine munca pe care ei o fac.

Noua generatie e frumoasa si creativa. Ei sunt cei care vor transorma afacerile de maine. Vin cu o gandire libera, care, de multe ori, va face diferenta intre o afacere mediocra si una excelenta.

Tu cum motivezi un angajat tanar?

Lorand (membru al generatiei Y) Soares Szasz

P. S. O idee traznita a noii generatii este cea de Black Friday – revolutia reducerilor. Te indemn sa fii pe faza. Saptamana viitoare organizam Black Friday pentru programele noastre online! Si te asigur ca o sa iti placa! 🙂